Bani mai mulți la salariu, pentru acești angajați la stat: legea care îi va deranja pe cei „de la privat”
Apar noi reglementări legislative în favoarea anumitor categorii de salariați din sistemul public. Vizați sunt angajații ce-și desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Trebuie știut faptul că aceștia se bucură, potrivit legii, în cazul muncii suplimentare care nu poate fi compensată cu timp liber, de o creștere cu 75% a soldei sau a salariului de funcţie. Noutatea constă în faptul că factorii de decizie din cadrul MAI au emis un ordin deosebit de important, ce are ca rol reglementarea modului în care se stabilește majorarea salarială.
Cine primește bani în plus la salariu și pe ce criterii. Iată cei mai norocoși bugetari în această primăvară!
„În document este prevăzută și lista activităților din domeniile amintite pentru care se poate acorda majorarea salarială, în cazul muncii suplimentare ce nu poate fi compensată cu timp liber. Astfel, sunt considerate activităţi deosebite pentru care se poate acorda majorarea cele care se desfășoară într-una dintre următoarele condiții:
-au un grad ridicat de risc asupra integrităţii fizice, sănătăţii sau vieţii personalului implicat;
-au un grad ridicat de complexitate şi dificultate;
-presupun intervenţia specializată în funcţie de nivelul de urgenţă şi/ sau gravitate al situaţiei/ evenimentului;
-la creşterea capacităţii operaţionale a unităţii, precum şi în situaţii de catastrofe, calamităţi, tulburări de amploare ale ordinii şi siguranţei publice ori alte asemenea evenimente”, notează avocatnet.ro.
De reținut că personalul vizat de majorare primește banii doar în anumite condiții clar stipulate de lege, iar acestea trebuie îndeplinite în mod cumulativ. Este vorba despre:
-există ordinul sau dispoziţia şefului ierarhic de prestare a muncii suplimentare în format fizic. -În situaţiile care implică desfăşurarea de urgenţă a muncii suplimentare, ordinul sau dispoziţia şefului ierarhic poate fi comunicat(ă) şi verbal, dar cu obligaţia de a fi consemnat(ă) ulterior în scris, în cel mai scurt timp posibil;
-nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri, compensaţii etc. ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru munca suplimentară;
-compensarea muncii suplimentare, prin ore libere plătite, nu a fost posibilă în următoarele 60 de zile de la prestarea acestei munci;
-se asigură încadrarea în fondurile bugetare alocate cu această destinaţie.